01. DECALOGUL - CELE ZECE CUVINTE
Publicata: Sâmbătă, August 29th, 2009
“Porunca a saptea: Fura ceva mai putin !”
Cu mai mult timp in urma, trecand pe langa Teatrul Dramatic din Brasov, privirea mi-a fost atrasa de un afis ce continea o invitatie la teatru. Piesa se intitula : “Porunca a saptea: Fura ceva mai putin !”
Citind anuntul, eram deosebit de contrariat. In primul rand, stiam din Biblia mea ca porunca a saptea nu se refera la furt, ci la adulter. Pe de alta parte, stiam ca poruncile Decalogului, cu o singura exceptie ( porunca a 5-a ), sunt enuntate sub forma unor interdictii , nu sub forma de indemnuri. Si, in final, stiam ca poruncile Decalogului sunt radicale, neadmitand compromisuri. Ori sunt pazite in totalitate ( si in litera si in spirit ), ori, daca nu, cel ce le ignora, este considerat un calcator al Legii. In Decalog nu gasim jumatati de masura de genul : “Fura ceva mai putin !” , caci singurul procent admis in legatura cu respectarea Legii este cel de 100 % ( Iacov 2, 10-11 ).
Am incercat sa inteleg de ce dramaturgul ( al carui nume nu mi-l amintesc ! ) a ales un astfel de titlu pentru piesa sa. O parte din nedumeririle mele au disparut atunci cand am citit cele zece porunci enuntate intr-un catehism catolic. ( 1 )
Modificarile de fond facute in structura Decalogului de catre biserica, prin reprezentantii ei, sunt evidente: eliminandu-se porunca a doua, referitoare la “chipurile cioplite” ( textul ei prescurtat este inclus in prima porunca ! ), toate poruncile urmatoare au coborat o pozitie. Astfel, porunca a 3-a a devenit a 2-a, porunca a 4-a a devenit a 3-a…porunca a 8-a ( referitoare la furt ) a devenit a 7-a , etc. Si. pentru ca numarul 10 sa fie respectat, reprezentantii bisericii au facut o “incizie” ingenioasa ( si argumentata !) in continutul poruncii a 10-a , care a fost impartita in doua.
Iata o adevarata “inginerie” omeneasca in materie de morala ! Asemenea ucenicului vrajitor din poemul lui Goethe, omul si-a permis sa umble intr-o zona interzisa, iar consecintele le traim cu totii.
O alta parte din nedumeririle mele legate de straniul titlu al piesei de teatru amintite au disparut pentru ca viata insasi mi-a dovedit in nenumarate ocazii cu cata relativitate e privita Legea Morala in societatea in care traim. Nu odata mi-a fost dat sa aud afirmatii de genul: “Daca nu minti, nu poti supravietui”, sau: “Nu e important sa tii ziua a saptea; important e sa tii o zi pe saptamana”, sau: “ Nu trebuie sa fim corecti fata de stat in plata impozitelor si taxelor, caci si statul ne fura pe noi” etc. Pe masura ce inaintam in timp, de la o generatie la alta, criteriile morale devin tot mai flexibile, tot mai estompate, tot mai diluate…Libertinismul devine o moda, in timp ce moralitatea devine tot mai anacronica.
Intr-o astfel de societate, avand astfel de tendinte, mai este oportun sa vorbim despre Decalog ?
Mantuitorul avea o expresie preferata cu care incheia multe din invataturile Sale: “Cine are urechi de auzit, sa auda !” ( Matei 11, 15; 13, 9.43; Marcu 4,9.23; 7,16; Luca 8, 8 etc. ). Acestea nu sunt cuvinte de umplutura, asa cum ar parea. Iisus stia prea bine ca, de-a lungul secolelor, oamenii isi vor folosi urechile cu care au fost inzestrati intr-un alt fel decat a planuit Creatorul. Urechi inchise fata de adevar, urechi insensibile la nevoile semenilor, urechi larg deschise spre zvonuri si lucruri de nimic… urechi pline de tot felul de podoabe, insa surde la apelurile calduroase ale Spiritului Sfant.
Intr-o astfel de lume, cu urechile spiritului inchise fata de adevar, mai este nevoie sa ne aplecam asupra Legii Morale ?
Raspunsul Bibliei la aceasta intrebare este cat se poate de categoric:
“La Lege si la marturie ! Caci daca nu vor vorbi asa, nu vor mai rasari zorile peste poporul acesta .” Isaia 8, 20
Ce sa intelegem din aceste cuvinte inspirate ale profetului Isaia - evanghelistul Vechiului Testament- decat ca omul, ca individ, si omenirea, in general, nu au niciun viitor daca nu va avea loc o schimbare radicala de mentalitate fata de Legea lui Dumnezeu. In Decalog, supranumit si “Marea Carta a Omenirii”, se regasesc toate principiile morale fundamentale care garanteaza supravietuirea si prosperitatea societatii omenesti. Daca tendintele actuale de negare a moralitatii descoperita in Decalog vor continua, nu ne va fi greu sa stim inca de pe acum deznodamantul: sfarsitul civilizatiei.
Si, pentru ca cineva sa nu ramana cu impresia ca acestea nu sunt decat “cantece de cucuvea” alarmiste, menite sa ne induca o stare de panica, este suficient sa privim in istorie ca sa intelegem ce se poate intampla cu societatea omeneasca atunci cand Legea lui Dumnezeu este ignorata. Dintre toate paginile de istorie, cea legata de Revolutia franceza este cea mai elocventa in acest sens.
Cand oamenii se revolta impotriva lui Dumnezeu
Intr-o carte despre educatie scrisa in 1762, J.J.Rousseau afirma ca educatia ar trebui sa se bazeze in intregime pe instinctele naturale ale omului, fiind complet lipsita de orice influente concurente ale societatii, mai ales de cele ale bisericii. Ratiunea trebuie sa devina regina in orice aspect al vietii- spunea el. Nesocotind revelatia si orice religie revelata, J.J.Rousseau credea intr-un fel de religie naturala ce se baza pe sentimente, denuntand orice crez intr-o revelatie supranaturala. In faimoasa lui carte intitulata “Contractul social” afirma ca legile statului nu sint oranduite divin si de origine divina, ca acestea nu ar trebui sa se bazeze pe Legea Divina ci pe “vointa oamenilor (populara)”.
Ideile lui J.J.Rousseau au fost continuate de Voltaire, insa cu mult mai multa violenta. Fiind un puternic anticatolic si potrivnic oricaror dogme crestine, Voltaire a lansat ideea “suveranitatii poporului”, idee care a stat la baza Revolutiei franceze. “Creştinismul – spunea Voltaire - este cea mai ridicolă, cea mai absurdă şi cea mai sângeroasă religie care a infectat vreodată pământul”.
Pe fondul acestei gandiri iluministe, in 1789 a izbucnit Revolutia franceza, care, desi se numeste “franceza”, a marcat istoria intregii Europe si a gandirii ei. Lozinca “Libertate, egalitate, fraternitate !” promitea mult si trezea sperantele ivirii unei societati mai bune. Revolutionarii au crezut cu adevarat ca vedeau zorii unei noi ere. Oamenii trebuiau sa fie eliberati de toate constrangerile si limitarile, apoi o mareata lume noua urma sa apara. Insa aceasta nu a durat foarte mult. Acesti oameni s-au deziluzionat foarte curand. “Domnia terorii” instalata in Franta sub Danton si Robespierre a scos la iveala adevarata fata a Revolutiei.
In 20 noiembrie 1793, la zece luni dupa ce capul regelui Ludovic al 16-lea a cazut sub cutitul ghilotinei, in catedrala Notre Dame din Paris, a fost intronata printr-o ceremonie solemna “zeita ratiunii”. O dansatoare de la Opera - o femeie de moravuri usoare- era cea care o simboliza pe zeita ratiunii. Dupa ce a fost imbratisata de presedinte, zeita a fost urcata pe un altar inalt , primind adorarea tuturor celor prezenti. Ceremonia acestei intronari a fost repetata in toata Franta, in mijlocul unui entuziasm general.
“Cand zeita a fost adusa inaintea Conventiei, presedintele a luat-o de mana si, indreptandu-se catre adunare, a spus : “Muritori, incetati sa mai tremurati inaintea tunetelor neputincioase ale unui Dumnezeu pe care temerile voastre L-au creat. De azi inainte sa nu mai recunoasteti nicio divinitate in afara de ratiune. Va prezint aici icoana cea mai nobila si cea mai curata a ei; daca trebuie sa aveti idoli, jertfiti numai unora ca aceasta…” ( 2 )
Dar Revolutia franceza nu s-a oprit aici. O serie de masuri anticrestine au urmat in anii domniei terorii. Legamantul sfant al casatoriei a fost desfiintat, fiind inlocuit cu un simplu contract civil ce se putea rupe oricand. Adunarea Nationala a interzis inchinarea la Dumnezeu. Iisus Christos a fost declarat inselator si pretutindeni in tara se putea auzi strigatul necredinciosilor francezi : “Sa zdrobim infamul !”, adica pe Christos. Bibliile au fost adunate si arse in pietele publice, intr-o atmosfera de dispret total. Legea lui Dumnezeu a fost calcata in picioare, iar ziua saptamanala de odihna a fost desfiintata, in locul ei fiind hotarata fiecare a zecea zi. Botezul si Cina Domnului au fost interzise, iar in cimitire se gaseau anunturi care declarau ca moartea este un somn vesnic. Teama de Dumnezeu a fost declarata ca fiind nu inceputul intelepciunii, cum afirma Biblia, ci inceputul nebuniei. Cultele au fost desfiintate, singurul cult admis fiind cel al libertatii si al ratiunii.
Acestea au fost, pe scurt, faptele Revolutiei franceze. Dar care au fost urmarile lepadarii Legii lui Dumnezeu ?
“Respingand Evanghelia care i-ar fi adus vindecare, Franta a deschis usa pentru necredinta si ruina. Cand restrictiile Legii lui Dumnezeu au fost inlaturate, s-a vazut ca legile omului erau neinstare sa tina in frau valurile puternice ale patimii omenesti, iar natiunea s-a prabusit in revolta si anarhie. Razboiul impotriva Bibliei a inaugurat o era care este cunoscuta in istoria lumii sub numele de “domnia terorii”. Pacea si fericirea au fost alungate din caminele si inimile oamenilor. Nimeni nu mai era in siguranta. Acela care invingea astazi era suspectat si condamnat maine. Violenta si desfraul nu mai cunosteau margini.” ( 3 )
Poporul a devenit nestapanit si setos de razbunare. Un macel general a fost pus la cale impotriva tuturor celor care erau banuiti de ostilitate fata de Revolutie. Canalele Senei curgeau inrosite de sangele celor ucisi, iar ghiloitina nu mai facea fata numarului mare de executii. Inchisorile ajusesera sa numere la un moment dat peste 200 000 de prizonieri. In Paris, rascoalele urmau una dupa alta, iar diferitele partide revolutionare nu urmareau decat sa se extermine unul pe altul. Si, ca o incoronare a nenorocirilor abatute asupra Frantei revolutionare, natiunea a fost implicata intr-un razboi lung si costisitor cu marile puteri ale Europei. Rezultatul a fost o ruina generala, o prabusire in anarhie si imoralitate.
Mai lipseste ceva acestui tablou infiorator ? Legea universala a cauzei si efectului si-a facut simtita prezenta si in cazul Revolutiei franceze.
“Franta a fost zguduita ca de cutremur. Religia, ordinea sociala, familia, statul si biserica- toate au fost doborate la pamant de catre mana nelegiuita care se ridicase impotriva Legii lui Dumnezeu.” ( 4 )
Atrocitatile produse in timpul Revolutiei s-au datorat ignorarii unui mare adevar: ca libertatea se poate gasi doar in respectarea principiilor Legii lui Dumnezeu. Montesquieu spunea: “Libertatea este dreptul de a face ceea ce ne permit legile.”
A fost nevoie doar de trei ani si jumatate de teroare, pentru ca tristul experiment al Revolutiei sa convinga intreaga lume de consecintele teribile ale indepartarii si ignorarii principiilor morale, asa cum sunt ele redate in “cele zece cuvinte” ( “deka logoi”- l.greaca ) ale lui Dumnezeu . Daca in 1793 Conventia Nationala a Frantei daduse decretul care desfiinta religia crestina si respingea Biblia ca fiind manifestarea revelatiei divine, dupa numai trei ani si jumatate, aceeasi institutie a fost nevoita sa repare ( daca se mai putea repara ceva ! ) greseala facuta. O rezolutie a Conventiei Nationale a anulat decretul din 1793, acordand libertate crestinismului si Bibliei. Oamenii s-au convins curand ca la baza moralitatii, pacii sociale si prosperitatii se afla respectarea pricipiilor lasate de un Dumnezeu Atotintelept si iubitor, pe paginile Bibliei.
Cand Biblia este luata in serios
Ce se intampla insa atunci cand principiile morale ale Legii divine sunt luate in serios si tratate cu cel mai mare respect ?
Sa lasam si de data aceasta sa vorbeasca faptele istoriei.
In timp ce Franta gusta din plin din amaraciunea Revolutiei, iar Europa era bantuita de un duh de nemultumire si revolta, pe una din insulele din Pacific se intampla ceva iesit din comun. In zorii zilei de 27 aprilie 1789, o parte din echipajul vasului “Bounty”, care se afla de doi ani intr-o misiune in Pacific, se revolta impotriva capitanului Blight si a personalului care era de partea lui. Acestia sunt urcati cu forta intr-o salupa si lasati sa pluteasca in deriva pe apele Pacificului. Razvratitii, aflati sub comanda ofiterului Christian Fletcher, se indreapta cu corabia spre insula Tahiti, unde sasesprezece din ei raman, refuzand sa mearga mai departe. Ceilalti noua, temandu-se ca vor fi gasiti de vasele englezesti, pleaca cu corabia, impreuna cu cativa bastinasi, barbati si femei. Cautand o insula ferita de vasele englezesti, ei ajung pe insula Pitcairn, unde acosteaza.
Odata ajunsi pe tarm, marinarii revoltati de pe Bounty dau foc corabiei si o scufunda pentru a asterge orice urma a prezentei lor pe acea insula. O viata noua, fara legi si restrictii, le sta inainte. Urmeaza patru ani in care lucrurile par sa mearga bine. Cu toate acestea, Christian Fletcher, torturat de propria constiinta, devine tot mai posac si incepe sa se poarte ca un dictator, copiindu-l pe capitanul de care tocmai scapasera.
Viata pe insula incepe sa devina un mic infern din momentul in care moare sotia unuia dintre revoltati- Williams. Seful grupului, Fletcher, il obliga pe un tahitian sa-i cedeze sotia lui Williams si de aici micul grup se divizeaza, mai intai in albi si tahitieni, apoi intre albi si albi. Singura lor preocupare era de a-si elimina adversarii.
La zece ani de la revolta de pe “Bounty”, pe Pitcairn nu mai ramasesera decat doi barbati, amandoi englezi. Toti ceilalti fusesera ucisi. Unul dintre ei, Edward Young – bolnav de plamani- gaseste in cufarul capitanului Blight o Biblie , pe care incepe sa o studieze cu fervoare. In cele din urma el moare si astfel, Alexander Smith ramane singurul barbat de pe insula, impreuna cu 11 mame si 23 de copii orfani. Povara de pe umerii sai il determina sa caute si el ceva . Smith incepe si el sa citeasca Biblia. Gaseste in ea cele zece porunci pe care le calcase toata viata; dar tot in Biblie Il gaseste pe Mielul lui Dumnezeu care putea sa-l ierte si pe un pacatos ca el. In inima lui Smith se trezeste dorinta dupa o viata noua. Dorinta aceasta este atat de puternica incat Smith isi schimba chiar si numele , devenind John Adams, un nou Adam.
Viata intregului trib se schimba radical. Tot ceea ce se intampla din acel moment inainte se va baza pe principiile Bibliei, pe “Sta scris!”. In fiecare dimineata si seara, “patriarhul” isi cheama tribul la inchinare prin cantare si rugaciune. Adams ii invata pe membrii coloniei sa cante, le citeste din Biblie, ii invata cele zece porunci, iar in ziua a saptea- ziua de odihna specificata in Decalog- intreaga colonie se aduna pentru inchinare. Ura dispare dintre membrii tribului; nicio nelegiuire nu se mai comite; oamenii sunt cu totul schimbati in bine. John Adams devine pastorul lor, el oficiind si inmormantarile si nuntile…
In 1808, vasul englezesc Topaz ii descopera pe locuitorii insulei Pitcairn. O lume cu totul deosebita de restul lumii: oameni nevinovati, care nu se certau, care se iubeau, si care traiau intr-o armonie deplina, ca intr-un mic paradis. Pitcairn a devenit un loc de pelerinaj pentru oamenii satui de rautatea civilizatiei si doritori dupa o viata traita dupa alte norme decat cele ale lumii.
Iata doua exemple, luate din aceeasi perioada a istoriei, care ilustreaza, pe de o parte, unde poate ajunge societatea omeneasca atunci cand principiile Legii divine sunt calcate in picioare, iar pe de alta parte, ce forta de transformare se gaseste in Cuvantul lui Dumnezeu si in ascultarea de cele zece porunci divine.
Este uimitor sa constatam cum in doar “zece cuvinte” ( cele zece porunci ) Dumnezeu a reusit sa cuprinda intreaga paleta de pacate pe care le poate savarsi un om. De cand exista omul, s-au dat mii si mii de legi, decrete, hotarari, norme de tot felul, legiuitorii incercand sa acopere pe cat posibil cat mai mult din zona morala a existentei. Cu toate acestea, mereu se constata lipsuri, brese si imperfectiuni de tot felul in legislatiile popoarelor.
Decalogul insa , desi este enuntat in doar cateva propozitii scurte, acopera intraga gama de aspecte morale cu care se confrunta un om in viata. Pe drept cuvant, Decalogul poate fi considerat Marea Carta a omenirii, Constitutia rasei umane.
O Lege veche pentru un mileniu nou
Dar astazi, care e atitudinea generala a omenirii fata de Legea lui Dumnezeu ? A invatat ceva omenirea din experimentul nefericit al Revolutiei franceze ?
Ce se predica de la amvoanele celor mai multe biserici crestine in legatura cu Legea lui Dumnezeu ? Cum sunt invatati oamenii sa priveasca la Decalog si, in general, la adevarurile Vechiului Testament ? Ce se “predica” in emisiunile TV cu privire la moralitate ? In ce atmosfera cresc si sunt educati copiii veacului nostru ? Care sunt tendintele actuale ?
Daca privim in doctrinele si in marturisirile de credinta ale bisericilor crestine, vom observa ca toate au cuvinte de profund respect fata de Legea Morala ( Decalogul ). Iata doar cateva exemple:
“Aceeasi lege care a fost scrisa la inceput in inima omului, a continuat sa fie o regula perfecta a neprihanirii si dupa cadere, si a fost data de Dumnezeu pe Muntele Sinai, in zece porunci, scrisa pe doua table, primele patru continand indatoririle noastre fata de Dumnezeu, iar celelalte sase indatoririle fata de oameni” ( 5 )
“Legea naturală, înscrisă de Creator în inima fiecărui om, constă într o participare la înţelepciunea şi la bunătatea lui Dumnezeu şi exprimă simţul moral originar, care îi permite omului să discearnă, prin raţiune, binele şi răul. Ea este universală şi neschimbătoare şi pune bazele obligaţiilor şi drepturilor fundamentale ale persoanei, ca şi ale comunităţii umane şi chiar ale legii civile.” ( 6 )
“Pentru aceasta, Dumnezeu „a scris pe tablele Legii ceea ce oamenii nu reuşeau să citească în inimile lor” (Sfântul Augustin).( 7 )
“Fidelă Scripturii şi exemplului lui Isus, Biserica recunoaşte decalogului o importanţă şi o semnificaţie fundamentale. Creştinii sunt obligaţi să l respecte”( 8 )
“Cele zece porunci constituie un ansamblu organic şi de nedespărţit, pentru că fiecare poruncă trimite la celelalte şi la tot decalogul. De aceea, a încălca o poruncă înseamnă a încălca întreaga Lege.” ( 9 )
“Decalogul este cea dintai lege scrisa a Vechiului Testament si, totodata, cea mai inalta lege morala data pana la Domnul nostru Iisus Hristos. Ea ramane valabila pentru toate timpurile, fiindca cele 10 porunci sunt poruncile legii firesti, pe care Dumnezeu le aduce la cunostinta credinciosilor intr-un chip mai limpede si mai hotarat. “ (10 )
“Legea lui Dumnezeu trebuie implinita in intregime, caci ea este una si toate poruncile ei sunt date de Dumnezeu. Credinciosul nu trebuie sa aleaga ce i se pare lui mai insemnat sau mai folositor din ea, caci atunci ar inlocui legea lui Dumnezeu cu o lege a sa. Sfanta Scriptura spune: “Cine va pazi toata legea, dar va gresi intr-o singura porunca, s-a facut vinovat fata de toate poruncile” (Iacov 2, 10). Pentru o singura vina, Moise a fost pedepsit sa nu intre in pamantul fagaduit. Pentru o singura minciuna, Anania si Safira au fost pedepsiti cu moartea (Fapte 5, 1-10). Legea lui Dumnezeu trebuie, apoi, implinita necontenit, adica in toate imprejurarile vietii, fiindca numai asa isi dovedeste credinciosul dragostea sa puternica fata de Dumnezeu, binefacatorul sau cel mai mare. Si, in sfarsit, ea trebuie implinita cu toata bucuria. Fapta, oricat de buna ar fi, daca e facuta impotriva inimii si cu carteala, nu are nici un pret.” ( 11 )
Marturisirile de credinta ale bisericilor crestine, referitoare le Decalog, sunt cat se poate de corecte. Exista insa un mare “DAR…”
Desi se recunoaste ca Decalogul este o lege “universala si neschimbatoare”, “o regula perfecta a neprihanirii”, “cea mai inalta lege morala”, ca “ea ramane valabila pentru toate timpurile” si ca “trebuie implinita in intregime”, in practica, bisericile crestine au facut brese si au creat fisuri in structura de monolit a Legii divine: porunca a doua - desfiintata, porunca a zecea - impartita in doua, porunca a patra - redusa la o scurta formulare generala si interpretata tendentios…
Oare cum priveste Dumnezeul cel mare si infricosat aceasta “inginerie” omeneasca , aceasta “chirurgie estetica” in Legea Sa, facuta de oamenii care doresc o lege dupa chipul si asemanarea lor ?
“Oamenii nu pot calca Cuvantul lui Dumnezeu fara sa fie pedepsiti. Intelesul acestei declaratii grozave este aratat in ultimul capitol al Apocalipsei: “Marturisesc oricui aude cuvintele cartii proorociei din cartea aceasta ca, daca va adauga cineva ceva la ele, Dumnezeu ii va adauga urgiile scrise in cartea aceasta. Si daca scoate cineva ceva din cuvintele acestei proorocii, ii va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vietii si din cetatea sfanta, scrise in cartea aceasta .” ( Apocalipsa 22, 18-19 ).
Asa suna avertizarile pe care Dumnezeu le-a dat pentru a-i apara pe oameni impotriva oricaror schimbari de orice natura a ceea ce El a descoperit sau poruncit. Aceste avertizari solemne se aplica tuturor acelora care prin influenta lor ii fac pe oameni sa priveasca cu usurinta Legea lui Dumnezeu. Ele vor trebui sa-i faca sa se teama si sa tremure pe aceia care socotesc cu usuratate ca este o problema lipsita de importanta a asculta sau nu de Legea lui Dumnezeu. Toti aceia care-si inalta parerile lor mai presus de descoperirea divina, toti aceia care vor schimba intelesul clar al Scripturii pentru a urma propria comoditate sau pentru a se conforma lumii isi asuma o raspundere infricosata. Cuvantul scris, Legea lui Dumnezeu, va masura caracterul oricarui om si ii va condamna pe toti aceia pe care aceasta judecata fara gres ii va gasi cu lipsa.” ( 12 )
De pe paginile Scripturii, razbate durerea intensa, pe care niciun om muritor nu o va putea cuprinde vreodata, a unui Tata ceresc ce priveste la creaturile Sale razvratite:
“Oh ! De ai fi luat aminte la poruncile Mele ! Atunci pacea ta ar fi fost ca un rau si fericirea ta ca valurile marii.” Isaia 48, 18
In “cele zece cuvinte” divine nu gasim doar restrictii. In ele gasim si promisiuni pretioase. Si, poate cea mai de pret fagaduinta ascunsa in litera si spiritul lor este fericirea. Si cine nu are nevoie de fericire ? Cu totii o cautam, zi de zi, in mii de feluri, pe mii de cai posibile. O cauta si betivul cazut in sant, si drogatul de la marginea societatii, si desfranatul, si politicianul setos de putere, si saracul, si bogatul… Si tu o cauti… Si eu o caut…
Iata izvorul ei adevarat ! E atat de aproape de fiecare din noi! De ce sa nu bem pe saturate din el ?
Lori Balogh
Referinte:
1) http://www.vatican.va/archive/compendium_ccc/documents/archive_2005_compendium-ccc_ro.html
2) E. G. White, “Tragedia Veacurilor “ , pag. 241, Ed. “Viata si Sanatate”, 2002
3) Idem,pag. 247
4) Idem, pag. 250
5) Marturisirea Baptista de la Londra din 1689, cap.12, Despre Legea lui Dumnezeu
6) Catehismul catolic, 416. În ce constă legea morală naturală? Disponibil pe www.vatican.va ( 1 )
7) Idem, 417 ( 1 )
8 ) Idem, 438. Ce importanţă dă Biserica decalogului? ( 1 )
9) Idem, 439. De ce decalogul constituie o unitate organică ( 1 )
10) Catehismul ortodox, cap. 20 .Disponibil pe http://www.crestinortodox.ro/legea_morala_-c298-p33-new.html
11) Idem, cap. 25
12) E.G.White, “Tragedia Veacurilor”, pag. 23
Urmatoarele materiale:
« Vineri seara 28.08.2009 | Studiu 10 »
Email
RSS