Starea omului in moarte(4)

Publicata: Luni, Februarie 23rd, 2009

• Autor: Ioan Dinu

Tema 4

STAREA OMULUI IN MOARTE LA POPOARELE CRESTINE SI NECRESTINE

Originea credintei in nemurirea sufletului oglindita in istoria popoarelor
Popoarele antice, si nu numai, nutreau aceleasi nelinisti privind viitorul, acealeasi cautari de a dezlega enigma mortii.
Istoria popoarelor de la inceputurile civilizatiei, pana la era spatiala, este o imagine asupra formarii si evolutiei ideii de moarte si nemurire. Ce credeau in fond poparele despre morti, despre suflet, despre viata viitoare? Cum a evoluat conceptia si care e stadiu ei in zilele noastre; care va fii rostul si evolutia acestei credinte spre sfarsitul istoriei?

Cultura Egiptului

Istoricul Herodot emite parerea ca egipteni au fost primi oameni care au vorbit de nemurirea sufletului. Prin arta archeologica s-au scos la iveala urmele unui intens cult al mortilor. Religiosi, egiptenii manifestau o mare grija fata de zei si de morti – “mai mare decat de ei insisi” spune Herodot. Casele erau locuinte vremelnice, iar mormintele locuinte vesnice. In conceptia lor, zei si zeitele aveau in grija sufletele mortilor. Osiris – zeul principal – era fiul cerului si al pamantului, si rege al egiptului. Legenda spune ca Osiris a fost ucis de fratele lui Seth, inchis intr-o lada si aruncat in mare. Isis, sotia lui, l-a gasit si cu ajutorul zeului Anubis l-a inbalsamat si apoi prin mijloace magice, i-a dat o noua viata divina. Acum Osiris devine stapan si zeu al mortilor. Toata legenda este o ilustratie a conceptiei ca dupa moarte exista o alta viata. Egipteni credeau in predestiantie si fatalism. Pentru ei ceva din fiinta umana continua sa existe dupa moarte, atata timp cat si corpul se mai pastra. De aici grija deosebita pentru pastrarea corpurilor prin imbalsamare. Aici isi are sensul mumificarea cadavrelor si enigmaticele piramide. La moarte sufletul pleca pe un drum greu cu peripetii si primejdii spre lumea mortilor – imparatia lui Osiris. Pentru a calauzi sufletele in timpul acestor calatorii postume, au fost inventate adevarate ghiduri si formule magice, colectionare in “ cartea mortilor”. Raiul egiptean era frumoasa vale a nilului, unde mortii lucrau pentru Osiris.

Cultura Asirienilor si Babilonienilor

Mitologia popoarelor din mesopotamia era complicata si neobisnit de bogata, care cuprindea cca. 2000 de zei. Fiecare om era socotit ca stand sub in raurirea unei planete ( astrologia ) si a unei constelatii (horoscop, zodiac) din momentul nasterii, asa ca i se putea ghicii caracterul si evenimentele principale din viata (predestinatia). Ei aveau credinta in nemurire inca din epoca Sumero- Akkadiana (regele Nimrod si sotia lui Semiramis). La moarte trupul se preface in tarina iar sufletul, imbracat intr-o haina de aripi, cobora in regiunea intunecoasa subpamanteana. Inainte de a ajunge aici, sufletul era cantarit in balanta pe raul habur. Cand zeita Nungolla hotara soarta celor buni si a celor rai omul bun era recompensat cu gradini inbelsugate si imbracat in haine albe, celui rau i se lua inbelsugarea. In imparatia mortilor, curgea “izvorul vietii”. Ideea de nemurire este prezenta si in religia popoarelor vecine – canaaniti, fenicieni, arameii- care credeau ca, sufletele mortilor raman in contact continu cu corpurile pe care le-au parasit. Zeul mortii era Mat. In morminte se puneau si diferite obiecte necesare in “lumea de dincolo”.

Credinta Iranului antic

Potrivit informatiilor din “cartea sacra a zoroastrismului”, dupa moarte, sufletul ramine trei zile la capataiul cadavrului, apoi pleaca spre “podul chinvat”. Inainte de pod, sufletul mortului este judecat si cantarit pe o balanta in functie de inclinatia balantei, sufletul merge spre fericire vesnica, sau supus chinurilor. Daca balanta nu se inclina, sufletul va fii trimis in “ hamestagan” – unde va suferi de frig si de cald, apoi urma trecerea “podului chinvat” – care pentru cei buni se largea si ii conducea in rai, iar pentru cei rai se ingusta ca o lama de brici si cadeau in iad unde erau asteptati de demoni.
Mandeismul , o ramura a credintei iraniene, considera spiritul omenesc aflat in corp ca o inchisoare unde sufera si asteapta eliberarea. Moarte aduce aceasta eliberare a spiritului.

Cultura popoarelor de la Soare Rasare

In china antica era intalnita o puternica credinta despre nemurirea sufletului. Chinezii credeau ca omul are doua suflete : unul “nun” – se intalta la cer sa slujeasca zeului cerului , iar al doilea “po” – locuieste in mormant,hrandindu-se din ofrandele aduse defunctului.
Confutianismul – sec. 6. i. H. si Daoismul au adus ceva modificari, dar vechia credinta in nemurire a ramas intacta. Cultul mortilor daoist era bazat pe rasplata prin fapte, virtutea era rasplatita rin nemurire, iar pacatele prin iad. Azi predomina acelasi cult al stramosilor.
In Japonoia cultul este legat de venerarea stramosilor. In conceptia curenta a japonezului, sufletul ramine in preajma mormantului si a familiei. Cultul stramosilor este inca religia nationala japoneza.

Cultul Indian
India, tara credintelor sofisticate, este un adevarat caleidoscop religios. In etapa primitiva, se credea ca sufletele mortilor stau printre cei vii pana la inmormantare, sub forma de trigoi sau fantome. Apoi pleaca la locuinta subpamanteana.
In perioada brahmana, se fac speculatii teologico-filozofice privind natura sufletului omenesc in raport cu sufletul divin si cu materia, ajungandu-se pana la ateism. Dupa preotii brahmani, sufletul omenesc (atman) este sublura corpului. Sufletul atman poate fii cunoscut prin mediatie – joga, ajungandu-se la fericita descoperire: atman – Brahma; sunt eu, esti tu. Aceasta cunoastere ar elibera sufletul de tot ce este pamantesc, trecator, constituind mantuirea brahmana. Pentru a ajunge la aceasta stare fericita, sufletul trebuie sa treaca printr-un lung sir de vieti succesive care sa-l purifice continuu. Peregrinarea sufletului din diferite corpuri, avea ca scop eliberarea de karma, punctul final fiind obtinerea nemuririi. In aceasta etapa fericita sufletul se afla intr-un somn profund, fiind una cu infinitul ( adio karma).
In faza buddhista eliberarea sufletului se obtine tot prin renasteri succesive. Filozofia fundamentala se bazeaza pe nimicirea suferintei prin stingerea totala a oricarei dorinte. Totul este iluzie, chiar si eu-l are o existenta aparenta. Renasterea succesiva – reincarnarea – este produsa de faptele omului ( karma) ; cand omul ajunge sa inteleaga ca intreg universul si propriul sau eu sunt doar iluzii, atunci atinge starea de “bodhi”. Sirul reincarnarilor s-a sfarsit si intra in “nirvana” ( nimicire, stingere, neant) care inseamna vidul – nemurirea. Nirvana nu are nici un loc nici stare. Este paradisul buddhist, cufundarea in transcendental.
In concluzie, buddhismul este un sistem filozofic nihilist – ateist – omul putand sa-si asigure sigur mantuirea prin parcurgerea nenumaratelor “karme” si intrarea in “nirvana”.
Indienii cred in existenta a sapte lumi superioare (svarga) si sapte lumi inferioare ( patala). In total cinsprezece lumi de purificare. In lumile superioare se afla sufletele dreptilor, in cele inferioare ale pacatosilor, iar pamantul este locul celor care trec prin diferite reincarnari. Dupa conceptia hinduista, atat raiul cat si iadul sunt mai multe locuri de trecere. Sufletele reincarnandu-se mereu pana la deplina purificare si eliberare de obligatia de a mai renaste.

Cultura Greciei Antice
Credinta suprema la greci era in neinduplecata lege a destinului. Soarta omului se desfasura dupa o ordine fixa a lumii. Sufletul era un principiu material, “un suflet viu”, care in momentul mortii se desprindea de corp si ducea o existenta de sine statatoare. Sufletele mortilor pastrau infatisarea dinainte, dar erau palide, lipsite de sange, invizibile n-aveau constienta de sine nici inteligenta, nici nemurire. Orfismul – curent filozofico-teologic – considera sufletul omenesc de natura divina si nemuritor. Corpul era o inchisoare a sufletului de care era eliberat in momentul mortii. Pitagoreismul avea conceptia reincarnarii sufletului in alte vietuitoare, si era preocupat de “mantuire”.

Cultura Romana
Etruscii, locuitori ai Italiei si romanii care i-au urmat, aveau credinta in viata viitoare. Sufletele celor decedati veneau de trei ori pe zii pe la casele lor sa-si vada rudele. Sufletele mortilor neimbracati devenite strigoi, locuiau printre oameni si le faceau rau – le sugeau sangele. In timpul republicii, religia romana a fost elenizat. Au aparut cultele orientale cu Isis, Osiris, Cibella, Mithra. Romanii au fost cel mai superstitios popor cunoscut in istorie.

Religia Geto-Dacilor
Herodot declara: “credinta lor era ca ei nu mor, ci cel care piere se duce la Zamolxis.” Curajul si usurinta cu care se sinucideau arata ca ei se credeau nemuritori. In mormant se punea o cana si o strachina pentru a servi mortului in viata cealalta.

Cultura Celtilor (Gali)
Conform credintei lor, viata viitoare era o continuare a celei de aici, insa in conditii mai bune. Credeau ca sufletul mortului renaste intr-un copil din familia sa. Prezicatorii lor se culcau pe mormant ca sa primeasca revelatia de la mort.

Cultura vechilor Germani
Vizigotii, Ostrogotii, Francii, Normanzii, Vandalii, Burgunzii,Alemanii, Bavarezii, Saxonii, Anglo-Saxonii,etc. – toti germanii credeau in viata viitoare. Credeau ca sufletele se afla in sange, si ca dupa moarte poate trece in alt corp. In mitologia germana, era imaginat un impresionant sfarsit al lumii (Götterdämmerung: amurgul zeilor) in care zeii, neamul omenesc si astrele, dispar intr-un incendiu cosmic, ca apoi sa reapara o lume mai buna.

Slavii si popoarele baltice

Slavii credeau in genii si spirite protecoare si in sacrificiul adus mortilor. Aveau o sarbatoarte de primavara, rusaliile, care era consacrata sufletelor mortilor. Balticii credeau ca sufletele mortilor merg (renasc) in copii nou nascuti, dar si in animale (lupi,ursi).

Va urma

Legamantul cu Hristos prin botez De: Ioan Dinu În aceste câteva gânduri scrise cu privire...Chemarea vecerniei De :Virgil Peicu Mai auzisem cuvântul „vecernie” în copilarie. Stiam...Sabatul De: Virgil Peicu Într-o sala rece si austera, un anchetator...“Un singur Dumnezeu” in matematica cereasca De:Florin Laiu Doctrina creştină despre Trinitate a fost întotdeauna un...A avut Domnul Isus Hristos inclinatie spre pacat? De:Doru Tarita Pe baza Cuvantului Sau, Isus era 100% Dumnezeu...

Urmatoarele materiale:
« Starea omului in moarte(5) | Starea omului in moarte(3) »