Pentru o sanatate a relatiilor

Publicata: Miercuri, Februarie 25th, 2009

Vai, ce-ai slabit! Te-ai ascutit ca lupta de clasa!”…”Tu, ce te-ai ingrasat! Ai grija, draga, ce mananci, ca n-o sa te mai recunoasca lumea!”…”Oh, ce te-ai schimbat de cand nu te-am vazut! Aproape sa nu te recunosc!”
“De ce te-ai tuns? Arati cu 10 ani mai batrana!”
“Nu te mai ingrasi si tu odata, sa arati ca un om normal?!”
“De ce esti asa de palid? Ce zic eu - palid, te-ai ingalbenit de tot! Fa-ti niste analize, ca nu-mi place deloc cum arati!”…”Nu mananci carne?! De aceea esti asa de slab…!” “Vezi, daca mananci carne? Te-ai facut cat un butoi!”…

Cand ati primit ultima data astfel de “complimente”? Probabil ca nu trebuie sa stati mult pe ganduri ca sa dati un raspuns. Personal, gratie “robustetii” cu care sunt inzestrat, pot sa va spun cu precizie cand, cine si unde m-a gratulat ultima data cu o deloc subtila remarca la adresa greutatii mele. Ba chiar am ajuns sa anticipez, cu o precizie de peste 95 %,in functie de persoana cu care am de-a face, cum imi va fi apreciat “ambalajul”. Nimic nu m-a ajutat mai bine sa estimez incarcatura de tact si delicatete pe care a acumulat-o cineva, decat aceste ganduri, formulate cu voce tare, adesea chiar inainte de perimatul salut…

“Vrei sa spui - veti zice - ca nu avem dreptul sa remarcam cum arata cineva? Sau sa-i spunem ca nu-i sta bine tunsoarea, ca s-a ingrasat ori ca a slabit? ” Nu. E firesc sa observam schimbarea, mai ales cand e vorba de ceva major. E normal sa ne mire cum poate cineva sa fie atat de diferit de noi - doar traim intr-o lume in trei dimensiuni, iar comparatia este o unealta de baza a ratiunii umane…

Dar ceva tot vreau sa va spun. Si, ca sa fiu mai explicit, va propun un test.Tineti o evidenta a remarcilor referitoare la aspectul celorlalti, pe care le veti face in urmatoarele trei zile. Ar fi foarte util chiar sa vi le notati undeva. Pentru fiecare din ele, notati cu deplina sinceritate - aici este, de fapt, adevaratul test - motivul rostirii ei.

Fie ca a izvorat din obisnuinta, din surpriza provocata de schimbarea constatata, din invidie, rautate sau din orice alt motiv, faceti efortul de a constientiza cauza care v-a facut sa spuneti ceea ce ati spus. La sfarsitul celor trei zile (in care puteti face si altceva, de pilda, sa cititi restul revistei… ), recapitulati. Cate din motivatiile care au nascut aprecieri precum acelea de la inceputul editorialului au fost pozitive, bazate pe dragoste? Cate s-au nascut din trairi afective negative? In fine, pentru ca testul sa fie complet, schimbati pentru o clipa rolurile si puneti-va in locul destinatarilor acestor “complimente”. Cum v-ar cadea sa le primiti?Daca va regasiti printre cei care rostesc frecvent remarci negative cu privire la aspectul celorlalti, inseamna ca tocmai ati descoperit un compartiment al fiinlei dvs. de care trebuie sa va ocupati. Aveti mult de lucru: mai intai, sa luati in serios faptul ca ii raniti pe ceilalti, apoi sa va controlali rostirile demolatoare si, cel mai important, sa invatati limbajul cuvintelor care zidesc… Nu va trece mult si veti fi in masura sa apreciati, nu sa criticati; sa va atraga atentia frumosul, nu ridicolul; sa faceti din cuvant un burete, nu o bata pentru baltile peste care dati in cale; sa aveti rabdare sa vi se ceara parerea si abia dupa aceea sa vorbiti; sa colorati cu speranta si curaj vorbele de mustrare si indreptare; sa puteti tacea acolo unde cuvintele ar darama.

Daca veti face acest efort, sanatatea relaliilor dvs. cu ceilalti se va imbunatati simtitor. Va doresc succes!

Articol scris de Dr. Gily Ionescu in revista ”Viata si Sanatate”din 7 iulie 2001

Experienta soricelului De:Cosmin Stanciu Atunci cand auzi ca cineva are o problema...Cum sa fi un conducator ocupat fara sa faci nimic ! De:Beniamin Chircan Cultura liderului modern sugerează că eşti obligat să-ţi...O viata schimbata De:Ramona Stanciu & Elian Trinca In anul 1987 a avut...Stiati ca? Om bogat om sarac… De:Mirela Manolache & Louana Perta Traim intr-o lume a contrastelor.Valorile...


Urmatoarele materiale:
« Stiati ca? Om bogat om sarac… | Omul-fiinta sociala (4) »

Leave a Reply